VOUCHERELE SOCIALE, DISTRIBUITE CĂTRE BENEFICIARI

0
288
Sursa foto: upromania.ro

Peste 2,5 milioane de români cu venituri mici vor primi, în prima jumatate a acestei luni, sub formă de carduri electronice, voucherele sociale, în valoare de 250 de lei, acordate de guvern. Cardurile electronice sunt distribuite prin Poșta Română, conducerea companiei anunțând că poștașii vor distribui tichetele sociale celor 2,5 milioane de români, în maxim 5 zile, de la intrarea în posesia lor, capacitatea fiind de 5 mii de livrări zilnic.

Fiecare card va conține numele și prenumele beneficiarului, steagul Uniunii Europene și sigla Guvernului României. Trei firme s-au ocupat de fabricarea lor, iar o parte din proces a avut loc în străinătate, unde  au fost inserate cipurile. Cardul va fi însoțit de o scrisoare cu câteva instrucțiuni și numere de telefon unde puteți semnala situația în care fie ați pierdut cardul, fie  a fost furat.

Tichetele sociale electronice nu permit retragerea de numerar de la bancomat și pot fi folosite doar în magazine care permit plata cu cardul. După ce toate cardurile vor fi distribuite, Ministerul Fondurilor, Investițiilor și Proiectelor Europene va încărca banii pentru prima tranșă, iar primele cumpărături pot fi făcute cel mai probabil peste trei săptămâni. Beneficiarii cardurilor nu pot cumpăra alcool sau tutun, dar vor avea acces la mai multe produse de bază, cum ar fi ulei, zahăr, orez, și chiar pâine.

În total, sunt peste 24.000 de magazine alimentare unde pot fi folosite voucherele. Tichetele sociale electronice nu trebuie încredințate unor persoane străine, iar cei care le pun la vânzare riscă amenzi între trei și cinci mii de lei. Beneficiarii voucherelor electronice sunt pensionarii și persoanele cu dizabilități care au venituri lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei, dar și la familiile monoparentale sau cele care care câștigă puțin și au în îngrijire doi copii. Încărcarea cardurilor cu cate 250 de lei se va face o dată la două luni, în patru tranşe: iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023. Bugetul total al voucherelor  sociale este de  3,1 miliarde de lei și este asigurat, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene nerambursabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 75 = 78