AMENZILE RUTIERE S-AR PUTEA MĂRI

0
326

Amenzile rutiere s-ar putea mări din ianuarie, dacă autoritățile nu intervin și nu-i plafonează valoarea. Aceasta pentru că punctul-amendă, în funcție de care se stabilesc sancțiunile contravenționale rutiere, e calculat în raport cu valoarea salariului minim, iar valoarea acestuia a fost majorată în octombrie. Salariul minim brut pe țară pentru anul 2022 a fost oficializat în octombrie, valoarea acestuia fiind stabilită la 2.550 de lei. În prezent, salariul minim brut pe ţară are valoarea de 2.300 de lei.

Ținând cont de faptul că punctul-amendă, în funcție de care se stabilesc amenzile rutiere, reprezintă, potrivit Codului rutier, “10% din salariul minim brut”, valoarea lui ar trebui, începând de luna viitoare, să se majoreze. Mai exact, valoarea unui punct-amendă ar putea ajunge, din 1 ianuarie 2022, la 255 de lei. Totuși, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată, astfel că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, valoarea punctului-amendă este și în acest an, adică până pe 31 decembrie 2021, 145 de lei.

Așadar, dacă autoritățile nu intervin până pe 1 ianuarie 2022, atunci când intră în vigoare noua valoare a salariului minim, cuantumul punctului-amendă s-ar putea majora de la 145 de lei, cât este în prezent, la 255 de lei. Experiența de până acum ne spune că măsura plafonării punctului-amendă pentru anul viitor poate apărea atât până la sfârșitul anului, cât și după începutul lui 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 71 = 80