TITLU: GINA CHIVULESCU, MANAGERUL TEATRULUI ,,G. CIPRIAN” BUZĂU: ,,FESTIVALUL „SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR” VINE ÎN FIECARE AN CU CEVA NOU!”

0
109

Deși ne aflăm în plin val 4 al pandemiei de coronavirus, Teatrul ,,George Ciprian” din Buzău și-a continuat activitatea cu o serie de evenimente ce a adunat în sală un public numeros. Fie că vorbim despre adulți, fie că vorbim despre copii, instituția a oferit spectatorilor săi spectacole de mare clasă. Recent, s-a încheiat o nouă ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, care s-a bucurat de un real succes. O dovadă clară că buzoienii, indiferent de vârstă, sunt dornici de teatru, de cultură. Mai multe însă despre acest festival și câteva lucruri nespuse din culise veți afla de la Gina Chivulescu, managerul Teatrului ,,G. Ciprian” Buzău, în următorul interviu:

Reporter: În această lună s-a încheiat cea de-a VIII-a ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Care a fost feedbackul din partea publicului buzoian?

Gina Chivulescu: Cea de-a VIII-a ediție a festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, organizat de Teatrul „George Ciprian” din Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, s-a încheiat duminică, 3 octombrie. Evenimentul s-a bucurat de un real succes, în contextul pandemic, buzoienii revenind cu încredere și bucurie la teatru. Devenit un reper în rândul evenimentelor buzoiene, „Săptămâna Teatrului Tânăr” a reușit și la această ediție să aducă în atenția spectatorilor tinere talente. Programul a inclus o selecție diversificată, cu montări de la teatre din București și din țară, după autori clasici sau contemporani. Închiderea a avut loc duminică seara, 3 octombrie, cu reprezentația spectacolului „Gâlcevile din Chioggia” după Carlo Goldoni, regia buzoianului Vlad Trifaș, producție a Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, încheiată cu rânduri de aplauze și urale.

Rep.: În actualul context al pandemiei, cât de dificil a fost pentru Teatrul „George Ciprian” din Buzău să organizeze un astfel de eveniment?

G.C.: Dacă luăm în considerare că festivalul s-a desfășurat într-o perioadă cu condiții de restricții pandemice, pu­blicul buzoian de toate vârstele a venit să vadă piesele puse în scenă. Așadar, putem spune că interesul nu a fost diminuat față de edițiile precedente. „Săptămâna Teatrului Tânăr” a reprezentat și reprezintă o invitație de a descoperi spiritul tânăr din spectacolele de teatru, de a promova și de a aduce la rampă creatori tineri și talentați, dar și de a crea contextul favorabil întâlnirii dintre adolescenți și mediul artistic. Răspunsul spectatorilor, de la cei mai mici la cei mai mari, a fost întotdeauna unul favorabil, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că buzoienii iubesc într-adevăr teatrul.

Rep.: Câți voluntari ați avut pentru această ediție și care a fost mai exact rolul lor?

G.C.: Păstrând tradiția, festivalul a oferit oportunitatea liceenilor să devină parte din echipă, în calitate de voluntari. Anul acesta s-au înscris în jur de 100 de voluntari care au dorit să participe la acțiunile desfășurate pe perioada festivalului, însă din aceștia doar 80 au participat în cele din urmă și au făcut parte din capitolul numărul opt al poveștii „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Cei mai curajoși dintre ei au dansat pe străzile din Buzău, în fața teatrului, la mall, în curtea școlii sau chiar pe trecerea de pietoni, anunțând evenimentul prin intermediul unui flashmob. Voluntarii au fost coordonați de Georgiana Vlădoiu iar de coregrafie s-a ocupat actrița Mihaela Mardare. Voluntarii doritori au avut șansa de a se înscrie și de a participa la un atelier de teatru condus de actorul Cosmin Pană și desfășurat în incinta Teatrului „George Ciprian”. După cum spune și Vlad Trifaș, care a făcut parte din echipa de organizare a festivalului, cert este că Festivalul Săptămâna Teatrului Tânăr are energia o energie aparte. La ora aceasta Teatrul „George Ciprian” are cel mai mare număr de voluntari, comparativ cu alte teatre din țară. Este de apreciat că acești copii îți doresc să participe la acțiunile de voluntariat în număr din ce în ce mai mare. Considerăm că este foarte importantă atmosfera foarte plăcută pe care o regăsesc aici, având în vedere faptul că tine­rii aleg să își petreacă timpul într-o instituție de cultură, într-un secol în care au acces la  absolut orice. Chiar au de unde alege și e minunat că aleg teatrul. E foarte importantă această alegere pentru că ei sunt  viitorul nostru și este măgulitor să fie într-un număr atât de mare la teatru.

Rep.: Ce a adus nou „Săptămâna Teatrului Tânăr” față de ultimele ediții?

G.C.: Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” vine în fiecare an cu ceva nou! Programul acestei ediții a inclus spectacole care s-au adresat tuturor categoriilor de vârstă și a reunit producții ale instituțiilor de spectacol din întreaga țară, precum: Teatrul de Comedie București, Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa „Iosif Vulcan”, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul „Toma Caragiu Ploiești”, o co-producție Platforma Culturală Frilensăr & Teatrul de Animație „Țăndărică” București și două spectacole independente, produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă.

Nu au lipsit nici spectacolele pentru copii, ale căror reprezentații au avut loc în weekend, la sala Consiliului Județean Buzău. Vremea bună a ținut cu festivalul, astfel încât numeroși părinți și prichindei au ieșit din casă sâmbătă și duminică, venind să descopere montările Asociației Culturale pentru Educație prin Artă, realizat de Oana Răsuceanu. Sala a răsunat de glasurile copiilor, de expresii de uimire și încântare, dar și de aplauzele energice ale celor mici.

Rep.: Ce planuri de viitor mai are Teatrul „George Ciprian” din Buzău în contextul în care valul 4 al pandemiei atrage după sine o nouă serie de restricții? 

G.C.: Chiar dacă traversăm o perioadă extrem de dificilă, vrem să asigurăm publicul spectator că Teatrul „George Ciprian” a luat și va lua toate măsurile de protecție sanitară a publicului, prevăzute de normativele în vigoare. Avem programate pentru luna octombrie 2 spectacole. Pe 17 octombrie este programat spectacolul ,,Două Surori Mortale  de Ana-Maria Bamberger, cu Dorina Roman și Monica Codreanu. Iar pe 24 octombrie reluăm spectacolul ,,O Noapte furtunoasă de I. L. Caragiale. Regia este semnată de Radu Gabriel iar din distribuție fac parte actorii: Alex Bogdan, Ștefan Pavel, Vlad Drăgulin, Silviu Mircescu, Alina Rotaru, Alina Suărășan, Alex Călin.  Accesul în sala de spectacol este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și/sau persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii. În situația minorilor cu vârsta mai mică de 12 ani, nu este necesară prezentarea unui certificat. Biletele se găsesc la Teatrul George Ciprian, la Agenţia de Bilete a Teatrului „George Ciprian” sau online https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/calendar.php.Prețul unui bilet este de 35 ron, bilet întreg sau 20 ron elevi/studenți/pensionari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here