EXPROPRIERI PENTRU AUTOSTRADA PLOIEȘTI-BUZĂU

0
972

Guvernul a aprobat, ieri, exproprierile, din județul Buzău, pentru realizarea tronsonului Ploieşti – Buzău din Autostrada Moldovei (A7). Ministerul Transporturilor doreşte exproprierea a 2.389 de imobile din judeţul Buzău, care se află în localităţile Săhăteni, Ulmeni, Movila Banului, Pietroasele, Stâlpu, Ţinteşti, municipiul Buzău şi totalizează aproape 5.300.000 de metri pătraţi. Valoarea estimată a despăgubirilor ce vor fi primite de proprietarii de terenuri din judeţul Buzău depăşeşte 43 de milioane de lei. La licitaţia pentru construirea celor trei loturi ale tronsonului Ploieşti – Buzău din Autostrada A7, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  a primit în total 39 de oferte. Cele mai multe, respectiv 27, provin de la companii din Turcia. Tronsonul autostrăzii A7 dintre Ploieşti şi Buzău are o lungime de 63 de kilometri și este împărţit în 3 loturi: Dumbrava-Mizil, Mizil-Pietroasele şi Pietroasele-Buzău. Întreg tronsonul al Autostrăzii 7 cuprinde 6 noduri rutiere, 42 de poduri și viaducte, 4 parcări securizate și 159 de hectare de perdele forestiere. Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here