IOANA DUMITRU, SECRETARUL GENERAL AL FEDERAȚIEI ROMÂNE DE MODELISM: ,,ÎMI DORESC SĂ AVEM CURAJUL DE A ,,PĂȘI” IARĂȘI PE CER”

0
62

Prezentă la Buzău, la Campionatul Mondial de Rachetomodele, Ioana Dumitru, secretarul general al Federației Române de Modelism, a prezentat munca de aproape doi ani pentru organizarea unei asemenea competiții, mai ales în contextul pandemiei cu Covid. Ea a explicat care ar trebui să fie calitățile unui tânăr pentru a face acest sport și care sunt ambițiile României pentru viitor în acest domeniu. Mai multe însă puteți afla în următorul interviu:

Reporter: Doamna Dumitru, de ce ați ales Buzăul pentru a organiza un eveniment atât de amplu?

Ioana Dumitru: Este un răspuns simplu și edificator: Buzăul are tradiție competițională în această ramură sportivă. Aici este locul în care s-a născut ,,machetismul” (n.red. machete de rachete reale), prin dăruirea, prin munca și efortul depus de domnul Valeriu, încă din anii ’70. Iar acum, Buzău, este locul în care sunt cele mai multe și bune (d.p.d.v sportiv) cluburi ale acestei ramuri sportive spectaculoase.

Rep: Organizarea unui Campionat Mondial de Rachetomodele implică foarte multă muncă. Vorbim aici despre participarea a sute de sportivi din 16 țări. De când au început efectiv pregătirile pentru acest eveniment?

I.D.: Pregătirea acestui Campionatul Mondial a început în urmă de doi ani, atunci când s-a solicitat la F.A.I. organizarea sa. Pregătirea efectivă a început în urmă cu șapte luni, prin negocierea și încheierea protoculului de organizare cu F.A.I. Date fiind condițiile deosebite create de pandemie, dificulatatea organizării acestui campionat a căpătat valențe maxime. A trebuit să ținem pasul cu schimbările de la o zi la alta și să ne actualizăm pregătirea în funcție de aceasta.

Rep: Ce aduce nou ediția din acest an față de ultimele care au fost organizate până acum?

I.D.: Noutatea absolută este respectarea cu strictețe a tuturor regulilor sanitare de siguranță impuse de pandemie. Din punct de vedere a competiției, prezența obligatorie și participarea directă și diferențiată, prin categorii separate (asemănătoare atletismului) a femeilor la seniori și juniori, în această competiție.

Rep: Rachetomodelismul este una dintre cele mai interesante și în același timp complicate ramuri ale modelismului. Ce aptitudini trebuie să aibă un tânăr pentru a face acest sport?

I.D.: Să privească cerul și să-și dorească să-l atingă. Îi trebuie bucuria de a aduce în realitate verbul ,,a face”. În acest sport intră totul, aș putea spune: dorință, perseverență, imaginație, ambiție, fantezie, cât și elementele educaționale: matematică, fizică, chimie, cercetare, cunoaștere, etc. De fapt, toate ramurile modelismului sunt la fel de complexe, fiecare având dificultățile sale specifice, dar toate aduncând mari beneficii dezvoltării copiilor și tinerilor.

Rep: Buzăul are o tradiţie extraordinară în rachetomodele de foarte mulţi ani. Sunt patru cluburi de aeromodele la Buzău și prin urmare putem fi considerat drept centrul cel mai important în ţară din acest punct de vedere?

I.D.: Buzăul a fost și este cel mai important centru al rachetomodelismului din România.

Rep: Credeti că unii dintre tinerii talentați pot urma drumul singurului cosmonaut român  Dumitru Prunariu?

I.D.: Personal îmi doresc să avem curajul de a ,,păși” iarăși pe cer și nu doar cu unul, cu cât mai mulți astronauți de acum înainte. Este păcat să vorbim doar la trecut despre univers și cosmos. Am fost și putem fi iarăși ,,acolo”. Cercetarea și știința românească este prezentă pretutindeni în lume, acolo unde se lansează rachete spre univers. Spațiul cosmic nu mai este o graniță imposibil de atins, ci din contră, acum depinde doar de noi toți să facem saltul ,,în sus”.

Rep: Care este cea mai numeroasă delegație și care credeți că este cea mai puternică ce ar putea să pună în dificultate lotul României?

I.D.: Cea mai numeroasă este a Rusiei, peste 40 de persoane (inclusiv mass media), iar cea mai puternică, sincer ca în orice sport, nici aici nu există favoriți. Poate la anumite categorii există mici departajări și tradiții (machete în special), însă totul se poate schimba într-o zecime de secundă (explozie motor, deviere de la verticală, pierderea unor părți componente ale rachetei, etc) și totul poate fi inversat.

Rep.: Am înțeles că în această ediție avem parte de o premieră. Pentru prima dată la un campionat mondial va fi înmânat trofeul Hermann Oberth?

I.D.: Am considerat necesar ca numele lui Hermann Oberth, supranumit ,,părintele zborului cosmic”, să fie amintit la fiecare Campionat Mondial de Rachetomodele, pentru că în lume să se știe că acesta s-a născut în România. Țara noastră are în toată lumea oameni de știință, oameni de cultură cu care ne mândrim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here