ÎNCEPE VACCINAREA ANTIGRIPALĂ

0
73

Săptămâna viitoare începe campania anuală de vaccinare antigripală gratuită. Ministerul Sănătăţii precizează că pentru acest sezon se intenţionează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire, prin utilizarea unui număr de aproximativ 2 milioane de doze. Ministerul a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300 000 doze de vaccin gripal, urmând ca în perioada imediat următoare să fie livrate alte 1.000.000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți. Direcţiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. În cadrul campaniei de vaccinare gratuite, vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal. Vaccinul anti-COVID nu protejează și împotriva gripei, așa că serul antigripal este în continuare necesar persoanelor vulnerabile. De altfel, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, spunea recent că vaccinurile anti-COVID și anti-gripal pot fi făcute chiar în aceeași zi, dar în brațe diferite. Cei care nu se încadrează în grupul țintă pentru imunizarea gratuită trebuie să cumpere vaccinul antigripal. Farmaciile au afișat deja anunțuri, că au achiziționat acest ser. Pe lângă vaccin, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun,  folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here