SEJURURI MAI IEFTINE PE LITORAL

0
429
Sursa foto: Arhivă

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc, mai ieftin  cu până la 70 la suta, comparativ cu tarifele din varf de sezon. Incepand de astazi si pana pe 30 septembrie se desfasoara o noua editie a programului ,,Litoralul pentru toti” care  se adresează tuturor turiştilor care vor o vacanta pe litoralul autohton în extra-sezon. În program s-au inscris aproape 50 de hoteluri, de la 2 până la 4 stele, din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere, cât şi direct de hoteluri.

Eforie Nord este stațiunea care participa cu  cele mai multe hoteluri -10, urmată de stațiunile Saturn cu 8 și Mamaia cu 7. Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, pare  că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Turiștii admit că vremea frumoasă și prețurile reduse sunt condițiile potrivite pentru petrecerea unui sejur la mare, în extrasezon. Cel mai ieftin pachet prin Programul ,,Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. La fel ca în anii trecuţi, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă de către cei care nu le-au consumat încă.

,,Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă peste 5300  de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru  aproape 74 de mii de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 47 = 56