BARZĂ SALVATĂ DE LA MOARTE

0
84

Un bărbat cu suflet mare din comuna buzoiană Gherăseni a salvat o barză, căzută lângă un lan de porumb. Când a fost găsită, pasărea era rănită la un picior și era înconjurată de o haită de câini. Radu Poncea, din Gherăseni, s-a nimerit a fi martor la scena în care barza neputincioasă în a-și lua zborul părea hăituită de câini. S-a întâmplat recent, înainte de lăsarea întunericului, la marginea comunei Gherăseni. Bărbatul de 63 de ani a decis, fără nicio ezitare, că e cazul să intervină.

Copleșit de suferința păsării, care avea o rană la un picior, domnul Poncea a luat barza într-o mână și, cu bicicleta în cealaltă mână, a pornit pe jos spre casă. Trei kilometri a avut de parcurs cu pasărea grea de peste trei kilograme în brațe, nepăsător față de ironiile unor consăteni. Ajuns acasă, bărbatul a rugat un vecin să caute urgent ajutor pentru barza rănită, pe rețelele de socializare. Astfel, vestea despre gestul omului cu suflet mare s-a răspândit ca vântul prin sat. Barza va fi adăpostită și hrănită în gospodăria unor tineri din Gherăseni, până când o asociație din domeniul protecției animalelor o va putea prelua pentru îngrijire de specialitate. Primăria din localitate a promis că va asigura transportul păsării către adăpost.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here