VOM AVEA REFERENDUM!

0
86

Este oficial: referendumul de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești va avea loc pe 26 septembrie. Atât Consililiul Local Municipal Buzău, cât și Consiliul Local Țintești au aprobat astăzi organizarea scrutinului pentru contopirea celor două localități. Dacă la Țintești votul pentru unire a fost în unanimitate, nu același lucru s-a întâmplat și la Buzău, unde nu toți consilierii au fost convinși de importanța acestui demers. Consilierul local PMP, Constantin Florescu a propus un amendament potrivit căruia ar fi necesar un sondaj în rândul buzoienilor pentru a afla dacă este nevoie sau nu de acest referendum.

Primarul Constantin Toma a declarat însă că nu vede utilă adoptarea acestui amendament, care ar atrage alte cheltuieli ale administrației locale. La vot, amendamentul a fost respins. Un susținător surpriză al proiectului de unificare a celor două localități a fost deputatul USR Buzău, Emanoil Ungureanu, prezent la ședința Consiliului Municipal Buzău tocmai pentru a-și expune argumentele. Deși consilierii USR – Plus și PNL nu au considerat proiectul a fi unul oportun și s-au abținut de la vot, Emanoil Ungureanu s-a arătat deschis acestei inițiative și a sugerat ca în acest caz conflictele politice trebuie să fie lăsate deoparte.

Unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești ar putea da startul fuziunilor unităților adminstrative la nivel național. Recent, Asociația Municipiilor din România a votat în unanimitate o rezoluție prin care localitățile mai mici care doresc alipirea de municipiile reședință de județ să beneficieze de anumite facilități. Această rezoluție urmează să se transforme în proiect de lege și mai apoi, prin vot în Parlament, să devină lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here