AFACERE CU BERE ARTIZANALĂ

0
137

O pasiune adevărată se poate transforma oricând într-o afacere de succes. O dovedește și François D’Hollander, un francez de 45 de ani, care a renunţat la jobul său bine plătit pentru a-şi deschide propria făbricuţă de bere. Deși a condus cea mai mare fabrică de malţ din sud-estul Europei, care funcţionează la Buzău, în 2018, francezul s-a asociat cu un buzoian, Robert Stan, pentru a deschide prima fabrică de bere artizanală din județul Buzău. S-au întâlnit după un concurs de motociclism off-road… la o bere. De atunci, după câteva alte întâlniri, au ajuns la ideea de a începe o afacere împreună.

În făbricuţa celor doi prieteni, o hală cât jumătate dintr-o sală de sport, aflată la ieșire din Buzău spre Spătaru, se produc mai multe sortimente de bere artizanală. Este o fabrică de bere ca toate celelalte, numai că la o scară mică. În această hală este asigurat tot circuitul de producţie, de la fierberea mustului din malţ şi hamei, până la îmbuteliere. Berea produsă în Buzău de Francois și Robert este mult mai  gustoasă şi mai aromată decât cea pasteurizată, produsă la scară industrială.

Se vinde în localuri din toată ţara, dar mai ales în București, acolo unde apetitul pentru berea artizanală este mai ridicat decât în provincie. Recent, cei doi asociați au primit un oaspete deosebit în mini-fabrica lor de bere. Este vorba despre ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, aflată într-o vizită în județul Buzău. Ambasadoarea Franţei în România a mai vizitat, ieri, și alte firme buzoiene care au acţionari cetăţeni francezi: grupul Malţ Soufflet și domeniile Franco-Române de la Săhăteni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here