COLABORARE PENTRU ATRAGEREA DE FONDURI EUROPENE

0
66

Consiliul Județean Buzău a încheiat un parteneriat cu județele Vrancea și Prahova pentru atragerea de noi fonduri europene. Este vorba despre un parteneriat în vederea realizării unor Investiții Teritoriale Integrate, care va aduce beneficii fiecărui județ în parte.

În baza acestui parteneriat, specialiștii din cele trei județe vor avea întâlniri în cadrul cărora vor stabili proiectele comune propuse pentru finanțare europeană, bugetul avut la dispoziție fiind de aproximativ 1 miliard de euro.

Autoritățile buzoiene spun că această asociere crează oportunitatea finanțării unor proiecte importante pentru județ. De pildă, Drumul Vinului și vestitele podgorii de la Dealu Mare, dar și pensiunile din județ ori alte obiective turistice ar putea fi promovate mult mai intens, astfel încât să atragă numeroși turiști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here