O LUME ÎNTR-UN TIMBRU

0
584

Romfilatelia a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale tematică din seria ,,Orașele României”, intitulată ,,Buzău, 590 de ani de atestare documentară”.  Orașul Buzău se înscrie în documentele istoriei Țării Românești ca loc în care s-au petrecut evenimente importante, printre care merită menționate următoarele: existența lui ca târg și punct de vamă (statut atestat de un document emis la curtea domnitorului Dan al II-lea la 30 ianuarie 1431), sediu episcopal, atestat documentar în 1525 sub domnia lui Radu de la Afumați (episcopia a fost înființată în anul 1500, în timpul domniei lui Radu al IV-lea, zis cel Mare), organizarea, sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, a unei tipografii de sub teascurile căreia au ieșit cărți valoroase în limba română între anii 1691 și 1704.

Emisiunea de mărci poștale aniversară dedicată Buzăului reproduce în imaginile sale patru monumente arhitectonice reprezentative legate strâns de istoria, cultura și viața socială a orașului. Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,10 lei este ilustrat Palatul Comunal, aflat în centrul orașului Buzău, fiind sediul actual al Primăriei și al Consiliului Local. A fost edificat în perioada 1899-1903 la comanda primarului orașului, Nicu Constantinescu, după proiectul arhitectului Alexandru Săvulescu. Pe timbrul cu valoarea nominală de 9 lei este redată Catedrala Arhiepiscopală. Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei, este cea mai importantă instituție de învățământ liceal din Buzău, înființată în anul 1867, având ca sediu o construcție ridicată pe un teren al Mănăstirii Banului. Până în anul 1875 a ființat sub numele de Gimnaziul „Tudor Vladimirescu”. Începând cu 1932, poartă numele lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 72 = 74