7 HECTARE DE VEGETAȚIE USCATĂ, STUF, LĂSTĂRIȘ ȘI MĂRĂCINIȘ, FĂCUTE SCRUM DE UN INCENDIU LA PLEȘEȘTI

0
138
Sursa foto: ISU Buzău

Pompierii buzoieni au intervenit ieri, în localitatea Pleșești, comuna Berca, acolo unde a fost semnalat un incendiu. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că acesta se manifesta pe o suprafață extinsă cu ardere violentă. Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp. În urma analizei la fața locului, s-a stabilit că au ars aproximativ 7 de hectare de vegetație uscată, stuf, lăstăriș și mărăciniș, fără a se produce alte pagube. Cauza probabilă de incendiu a fost crearea intenționată sau din culpă a condițiilor pentru a favoriza apariția acestuia. Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate pompierii buzoieni atrag atenția că incendierea vegetației uscate se poate face numai după obținerea acordului Agenției pentru Protecția Mediului și a permisului de lucru cu foc din partea autorităților locale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here