PUȚINE ZILE LIBERE

0
553

În 2021, românii vor sta acasă 15 zile, deși opt dintre ele nu ar trebui să se pună la socoteală deoarece pică, ori sâmbătă, ori duminică. Spre exemplu, 1 mai, Ziua Muncii, cade sâmbătă, dar, 1 iunie, zi liberă pentru părinţi, mai nou, pică marţi. Tot marţi o să cadă, în 2021, şi 30 noiembrie, adică Sărbătoarea Sfântului Andrei. Iar Ziua Naţională, 1 Decembrie, o vom sărbători anul viitor într-o zi de miercuri. Crăciunul lui 2021, pe care sperăm să-l petrecem cu toată familia, nu aşa distanţaţi social, cade sâmbătă şi duminică. Românii care sunt obligați să lucreze în aceste perioade, vor primi din partea angajatorului liberele aferente în următoarele 30 de zile. De asemenea, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza, potrivit Codului Muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 50 = 60