ANRE A APROBAT REGULAMENTUL DE RACORDARE GRATUITĂ LA REȚEAUA DE GAZE

0
97

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie  a aprobat regulamentul care obligă distribuitorii să finanţeze lucrările de racordare la reţea a clienţilor. Aceste costuri ar urma să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuţie.

Operatorul de distribuţie nu poate refuza racordarea la sistem şi este obligat să finanţeze lucrările pentru realizarea conductelor necesare racordării consumatorilor.

Operatorul de distribuţie are obligaţia să racordeze toţi solicitanţii, viitori clienţi finali casnici la sistemul de distribuţie, în termen de 90 zile de la data obţinerii autorizaţiei de construire.

Lucrările necesare racordării vor fi realizate de către operatorii economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.

În cazul clientului final non-casnic, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea şi realizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a instalaţiei de extindere şi branşare până la 2500 metri.

În situaţia în care instalaţia este mai mare de 2,5 kilometri, operatorul este obligat sa execute lucrarea, urmând ca instalaţia de racordare să fie finanţată de clientul final.

Solicitantul are obligaţia să utilizeze locul de consum şi să păstreze destinaţia acestuia pe o perioadă de 5 ani de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare.

Pentru că prevederile Legii nr. 155/2020 au intrat în vigoare la data de 30 iulie, tarifele de racordare încasate de către operatorii de distribuţie ulterior acestei date, în situaţia în care nu există un contract de racordare semnat, se vor returna în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al prezentului Ordin de aprobare al Regulamentului.

Cererile de racordare depuse anterior datei de 30 iulie 2020 îşi menţin valabilitatea fără a putea fi prelungite.

Noul Regulament permite accesul la gaze naturale unui număr sporit de utilizatori şi, în acelaşi timp, vine în sprijinul viitorilor clienţi finali casnici cu venituri reduse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here