Programul „Casa Eficientă Energetic” a debutat pe 15 septembrie 2020 și are drept scop reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Aproximativ 9000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceștia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.
Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică. Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune on-line cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.