CUM ALEGI CEA MAI BUNĂ OFERTĂ PENTRU GAZE NATURALE DE LA 1 IULIE?

0
503

De la 1 iulie, piața gazelor naturale se liberalizează în România. Asta înseamnă că statul nu va mai fixa un nivel maxim al tarifelor sau o anumită formulă, iar furnizorii pot stabili singuri prețurile, în funcție de cerere și ofertă.Specialiștii în energie spun că este un moment bun să studiem ofertele, iar la alegerea unui nou furnizor să nu ținem cont doar de preț.Furnizorii de gaze au început deja să le trimită clienților oferte cu noile tarife care se vor aplica de la 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței gazelor.Sunt peste 80 de companii și multe dintre ele promit că timp de un an, vor menține prețul neschimbat.Nu e cazul să ne grăbim să încheiem un contract, dar e o perioadă bună pentru a studia ofertele, iar pe site-ul Autorității de Reglementare în domeniul energiei, există un comparator de prețuri.

Legea gazelor acordă dreptul consumatorului să își schimbe furnizorul în mod gratuit, cu respectarea condiţiilor contractuale, în termen de 3 săptămâni de la data solicitării.  Procedura aprobată de ANRE stabileşte în principal etapele procesului de schimbare a furnizorului, modalitatea de stingere a obligaţiilor de plată datorate de clientul final furnizorului ce urmează a fi schimbat, datele ce pot fi solicitate de clientul final sau de noul furnizor în procesul de schimbare, precum şi operatorii de sistem care sunt obligaţi să le furnizeze.

Pentru a veni in sprijinul consumatorilor,  Asociația Energia Inteligentă a elaborat o serie de intrebari si raspunsuri, care sa  faciliteze alegerea celui mai bun furnizor de gaze naturale. 

  1. Întrebare : Dacă schimb furnizorul, furnizorul/distribuitorul actual îmi poate face probleme, gen întrerupere neanunțată, sistare gaze, refuz de a interveni în cazul unei defecțiuni ?

Răspuns : Noul furnizor încheie un act adițional cu distribuitorul local, care are obligația mai departe de a administra în mod corect și responsabil punctele de consum ale clientului. Conductele de gaze se pot folosi de către orice furnizor de gaze, astfel gazul ajunge la consumator chiar dacă acesta schimbă furnizorul. 

  1. Întrebare : Dacă furnizorul intră în faliment/insolvență, se întrerupe furnizarea gazelor la punctul meu de consum ?

Răspuns :  Legislativul a prevăzut această situație prin desemnarea „furnizorului de ultimă instanță”, care are obligația de a prelua și furniza temporar gaze naturale clienților aflați în această situație, aceștia având posibilitatea ulterior să-și aleagă un alt furnizor. 

  1. Întrebare :  Cum va fi informat consumatorul asupra cantității și caracteristicilor gazului consumat?

Răspuns: Pe facturile primite se vor găsi informații legate de puterea calorifică a gazului, cantitatea de gaz consumată în metri cubi și cantitatea de energie consumată. 

  1. Întrebare :Dacă sunt suspiciuni că aceste date nu sunt corecte, cui se poate adresa clientul?

 Răspuns : Clientul se va adresa furnizorului, companiei cu care el a încheiat contractul. În cazul în care problema ridicată nu își găsește rezolvarea la furnizorul său de gaz, poate să se adreseze ANRE și instituțiilor abilitate privind protecția consumatorului. 

  1. Întrebare : Ce avantaje am dacă schimb furnizorul?

Răspuns : Posibilitatea de a obține un preț mai mic decât cel pe care il plătești furnizorului actual. 

  1. Întrebare : Dacă nu voi fi mulțumit de servicii, ce posibilități am ?

Răspuns : Clientul se poate adresa furnizorului pentru remedierea problemelor apărute, în caz de nesoluționare a acestora, se poate apela la un alt furnizor. 

  1. Întrebare : Modul de plată ?

Răspuns : Acesta va fi stabilit în contractul încheiat între client și furnizor, putând varia de la plata în avans la plata la un termen de 15 sau 30 de zile. 

  1. Întrebare : Cantitatea estimată a se consuma lunar va fi păstrată și în noul contract?

Răspuns : În momentul încheierii noului contract, clientul stabilește cantitatea estimată a fi consumată, care poate fi similară cu cea din vechiul contract sau diferită. 

  1. Întrebare :Contractul pe cât timp se încheie ?

Răspuns : Contractul se încheie pe o perioadă determinată (de regulă 1 an de zile calendaristic), cu posibilitate de prelungire a acestuia.

  1. Întrebare: Ce înseamnă pentru mine schimbarea furnizorului  d.p.d.v.  tehnic ?

Răspuns : Din punct de vedere tehnic pentru client nu se schimbă nimic, noul furnizor va încheia cu distribuitorul local un act aditional în care va include și punctul de consum al clientului, astfel că distribuitorul local va administra și va asigura mai departe buna desfășurare a furnizării de gaze naturale către client. 

  1. Întrebare :Cine garantează că nu voi avea probleme cu noul furnizor ?

Răspuns : FURNIZORUL are o licență de furnizare gaze naturale eliberată de ANRE după o verificare riguroasă a acestuia, are contracte încheiate cu producătorii de gaze, importatorii de gaze, alți furnizori de gaze,  distribuitorii și transportatorul de gaze naturale. 

  1. Întrebare : Gazul va avea același preț pe durata contractului ?

Răspuns : Pretul poate fi același pe toată durata contractului dacă se prevede o astfel de clauză contractuală. Mulți furnizori însă introduc clauze de modificare a prețului gazelor în funcție de: cursul valutar, pretul de achiziție al gazelor din import și din intern, de modificările de tarife reglementate ale serviciilor de transport și distribuție etc. 

  1. Întrebare :Unde mă pot interesa despre seriozitatea furnizorului ?

Răspuns : De pe site-ul ANRE, din Mass Media sau clienții actuali.

În situația în care nu vă exprimați nicio opțiune până la data de 30 iulie 2020, atunci actualul contract se prelungeste tacit. După această dată,  puteți schimba furnizorul oricând, procedură care durează aproximativ 21 de zile calendaristice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here