PERCHEZIŢII ÎN BUZĂU, LA PERSOANE BĂNUITE DE PROXENETISM

0
730

UPDATE: Cei doi reținuți pentru proxenetism au primit mandat de arestare pentru 30 de zile.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău, la o persoană bănuită de proxenetism. În urma documentării activităţii infracţionale a unui tânăr, de 27 de ani, din Buzău, a reieșit că, în perioada aprilie – mai 2020, acesta ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 23 de ani din Pogoanele și ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției pe teritoriul României.

De asemenea, din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, un alt buzoian, în vârstă de 25 de ani, ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către aceeași persoană, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate. În urma percheziţiilor efectuate ieri polițiștii au ridicat înscrisuri și telefoane mobile. De asemenea, la sediul poliției au fost conduse mai multe persoane, pentru audieri.

Cei doi buzoieni au fost reţinuţi de poliţişti, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de sesizare a instanței de de judecată în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

89 + = 90