CUM SE VA DESFĂȘURA ACTIVITATEA ÎN CABINETELE STOMATOLOGICE, DUPĂ 15 MAI?

0
767

Revenirea activității cabinetelor stomatologice cât mai aproape de normal implică în mod necesar și asigurarea elementelor esențiale de protecție individuală, iar Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a inițiat o serie de demersuri în acest sens. Una dintre principalele măsuri de prevenire a răspândirii virusului va fi triajul pacienților, care se va efectua telefonic și prin intermediul unui formular, înainte de a fi chemați la cabinet.

Totodată, foarte important este dacă un pacient s-a aflat sau se află în carantină ori autoizolare sau dacă a luat contact cu cineva diagnosticat cu coronavirus. Odată ajuns la cabinet, pacientului i se va lua temperatura și dacă aceasta este peste 37,5 grade Celsius, se va amâna programarea. Dacă temperatura este în limite normale, atunci pacientul va completa și va semna formularul de triaj referitor la infecția cu coronavirus. Adică, acesta va confirma în scris ce i-a spus medicului la telefon (dacă a intrat în contact cu persoane infectate, daca a avut simptome specifice infecției cu coronavirus etc).

Personalul cabinetului va trebui să anunțe pacienții să vină cu însoțitori numai dacă este absolut necesar, cum este cazul copiilor, persoanelor cu nevoie speciale sau vârstnicilor. În privința asigurării echipamentelor de protecție, cabinetele stomatologice vor trebui să fie dotate cu dezinfectanți și cu recipiente de depozitare a bunurilor pacientului. Pentru aceasta se pot folosi inclusiv saci în care aceștia să își pună telefonul, geanta etc.

În ceea ce privește protejarea angajaților, tastaturile, laptopurile și alte echipamente electronice sau medicale vor fi acoperite cu protecții din plastic ce se vor schimba la finalul zilei, dacă aparatele au fost utilizate. De asemenea, personalul medical va acorda o atenție deosebită procedurilor de echipare, dar mai celor de dezechipare, pentru a se evita contaminarea. Textul integral al deciziei poate fi consultat aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 84 = 93