RÂMNICEAN PRINS CONDUCÂND CU O ALCOOLEMIE DE PESTE 1 MG/L ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT

0
830

Sărbătorile Pascale li s-au urcat unora dintre șoferi la cap. Și nu la figurat, ci la propriu. Spre exemplu, polițiștii buzoieni, care au acționat în această perioadă pentru depistarea șoferilor ce s-au urcat băuți la volanul mașinilor, s-au confruntat cu 7 astfel de situații. În cazul a doi șoferi, alcooltestul a înregistrat valori sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că aceștia s-au ales cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. În cazul altor 5 șoferi depistați băuți la volan s-a impus întocmirea de dosare penale. Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui râmnicean de 31 de ani, care a decis să iși conducă autoturismul pe raza localității de domiciliu. Doi dintre șoferii depistați băuți la volan sunt cercetați și pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 61 = 64