CARE ESTE STAREA DE SĂNĂTATE A CELOR DOI BUZOIENI DEPISTAȚI DIN NOU CU COVID 19 ȘI INTERNAȚI ÎN SPITALUL MUNICIPAL RÂMNICU SĂRAT?

0
669

Starea celor doi pacienți din Pătârlagele, depistați din nou cu COVID 19 și internați în Spitalul Municipal Râmnicu Sărat este bună. Managerul unității medicale, Adrian Danielescu, preciează că numărul zilelor de spitalizare a buzoienilor depinde de cum evoluează starea lor. Adrian Danielescu susține că Spitalul din Râmnicu Sărat, unitate de suport pentru bolnavii COVID 19, are tratamente suficiente, atât pentru cei trei bolnavi depistați pozitiv cu coronavirus care se află acum în unitate, cât și pentru alți eventuali bolnavi care ar putea fi internați în zilele următoare.

 Managerul unității medicale nu ascunde însă că există probleme la capitolul personalului medical. Într-un spital de suport pentru COVID-19, cum este cel din Râmnicu Sărat, există un singur medic infecționist și acela pensionar, iar solicitările de până acum în privința detașării unor medici specialiști nu au fost onorate.

În cazul celor doi buzoieni ale căror teste pentru coronavirus au ieșit pozitive după ce inițial au fost declarați vindecați de boală, nu se știe deocamdată dacă e vorba despre teste fals pozitive, cum au existat și alte cazuri ori dacă în cazul celor doi buzoieni boala a recidivat. Ce e cert e că mare parte din testele făcute la Buzău i-au vizat tocmai pe pacienții confirmați cu boala. Până acum, în județ sunt confirmate doar 13 îmbolnăviri cu coronavirus, dar la fel de adevărat este și că numărul testelor efectuate până acum la Buzău este foarte mic: 380 de teste.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =