100 DE FEMEI DIN ZONA PĂTÂRLAGELE VOR BENEFICIA DE CONSULTAȚII, ANALIZE ȘI ECOGRAFII GRATUITE

0
654

Fundația Comunitară Buzău cofinanțează și aduce pe 7 martie 2020, pentru prima dată la Buzău, Caravana cu Medici într-o campanie de screening medical pentru prevenirea cancerului de col uterin și mamar. Echipa filialei Caravana cu Medici București ajunge sâmbătă, 07 martie, în orașul Pătârlagele, la Liceul Teoretic Radu Vlădescu, județul Buzău. Beneficiarele acestei acțiuni sunt 100 de femei din Pătârlagele, Cislău și sate apropiate. Ele vor lua parte în o singură zi la caravana Sănătății Femeii, unde vor primi în mod gratuit consult oncologic și ginecologic, ecografie mamară, recoltarea examenului Babeș-Papanicolau și consult oftalmologic.

Scopul acțiunii este de screening medical și prevenire a cancerului de col uterin și mamar. Fondurile alocate de către Fundația Comunitară Buzău pentru implementarea Caravanei Femeii în județul Buzău au fost strânse în cadrul campaniei Lada Cu Zestre și a cursului de Yoga: Feminitate și Putere

Interioară. În plus, Caravana cu Medici este susținută și de sponsorii Bayer, Servier, Synevo, ING Romania și Fundația FAN Courier. Asociația Caravana cu Medici este fondată în 2014 de 5 medici rezidenți care au remarcat absența serviciilor medicale de bază în mediul rural, lipsa totală de educație medicală și mentalitatea total nepreventivă a românilor și au decis să găsească ei înșiși soluții pentru aceste probleme.

Astfel, sâmbătă, caravana cu Medici vine cu 18 medici și studenți ce vor oferi servicii medicale gratuite pentru 100 de femei, într-o singură zi. Pentru programarea a 100 de beneficiare ale acestei acțiuni, Fundația Comunitară Buzău a colaborat cu medicii de familie din zonele vizate și Liceul Teoretic Radu Vlădescu. În urma anunțării Caravanei Femeii, organizatorii au primit nenumărate cereri de înscriere din partea femeilor din zona Pătârlagele, din păcate peste numărul maxim posibil.

Fundația Comunitară Buzău își propune să faciliteze această acțiune anual. Buzoienii care își doresc să sprijine activitatea Fundației Comunitare Buzău pentru a facilita și alte proiecte similare pe viitor se pot implica în mai multe moduri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

79 + = 85