APIA PRIMEȘTE CERERI DE PLATĂ PENTRU SCHEMA DE AJUTOR „SPRIJIN PENTRU PRIMA ÎMPĂDURIRE ȘI CREAREA DE SUPRAFEȚE ÎMPĂDURITE”

0
753

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță potențialii beneficiari că, până la data de 15 mai 2020, se pot depune Cererile de Plată aferente anului 2020 pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Cererile de plată pot fi depuse și după data menționată anterior, respectiv până la data de 9 iunie 2020 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 15 mai 2020 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 2 iunie 2020 inclusiv. Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse și după data 2 iunie 2020, dar nu mai târziu de 9 iunie 2020, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus până la data de 2 iunie 2020 inclusiv.

În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul – tip de cerere de plată pentru anul 2020. Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la adresa: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-sprijin-i-iasc/masuri-delegate-din-pndr.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here