Un fost judecător al Tribunalului Buzău a fost, ieri noapte, protagonistul unui accident rutier în care au fost implicate trei maşini. Evenimentul s-a produs într-o intersecţie din cartierul Micro 14 din muncipiul Buzău. Aflat la volanul unui SUV, fostul magistrat Eugen Irimia a intrat fără să se asigure dinspre o stradă secundară pe un drum cu prioritate iar ghinionul a făcut ca maşina sa să ajungă în faţa unui şofer de 23 de ani care conducea băut şi fără permis. În urma impactului violent, una dintre maşini a fost proiectată într-un alt autovehicul staţionat pe marginea drumului.
După coliziune, fostul judecător a cerut să fie transportat la spital, întrucât acuza dureri la cap şi în zona abdomenului. Polițiștii au înregistrat accidentul ca unul cu victime, şi nu ca o tamponare. Acest aspect l-ar putea scoate din culpă pe fostul magistrat, întrucât şoferul maşinii care l-a lovit nu avea permis auto şi era şi sub influenţa alcoolului, poliţiştii descoperind la alcooltest 0,7 grame alcool pur în aerul respirat.
Soţia fostului judecător, care se afla pe scaunul din dreapta, şi o pasageră de pe bancheta din spate au scăpat doar cu o sperietură. Eugen Irimia, în vârstă de 55 de ani, fost magistrat la Tribunalul Buzău, a fost acuzat în urmă cu 3 ani că a furnizat informaţii compromiţătoare despre un coleg şi a participat la realizarea unor articole de presă denigratoare la adresa acestuia. După acest incident, el a fost exclus din magistratură.