IMPACT CU 5 VICTIME ÎN JUDEȚUL VASLUI

0
807

A fost activat planul roșu de intervenție astăzi în județul Vaslui, după ce un microbuz cu pasageri s-a ciocnit cu o autoutilitară. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului, iar 5 persoane au ajuns la spital.

Accidentul s-a produs astăzi aproape de orele prânzului, pe raza localității Sălcioara din județul Vaslui. Un microbuz, care se deplasa dinspre Vaslui spre Bârlad și care avea la bord 11 pasageri s-a ciocnit cu o autoutilitară. Pentru că inițial s-a anunțat că în microbuz s-ar afla 18 persoane, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui, o ambulanţă pentru victime multiple, un echipaj de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor. Din cauza numărului mare de persoane implicate în accident, autorităţile judeţene au activat Planul roşu de intervenţie. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, microbuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile, ajungând într-un șanț de pe marginea drumului. Din fericire nicio persoană nu a fost încarcerată. Au ajuns însă la spital cinci victime: un bărbat de 51 de ani din autoutilitară, un bărbat de 20 de ani şi trei femei de 48, 45 şi 29 de ani, din microbuz.
La faţa locului s-a deplasat şi prefectul judeţului Vaslui, Eduard Andrei Popică.

Din primele cercetări se pare că vinovat de accident este șoferul autoutilitarei, însă cercetările polițiștilor vor stabili exact împrejurările în care s-a produs evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 37 = 40