ACUZAȚII DE NEGLIJENȚĂ ÎN SERVICIU LA O GRADINIȚĂ DIN VASLUI

0
905

Scandal la o grădiniță din Vaslui. Un băiețel de doar doi ani și opt luni și-a rupt mâna în timp ce se afla sub supravegherea cadrelor didactice. Pentru a scăpa de acuzația de neglijență în serviciu, acestea nu au sunat la ambulanță, așa cum se impunea, ci au chemat-o pe mama copilului, de urgență, la grădiniță şi au trimis-o cu taxiul la spital.

Incidentul s-a petrecut când micuţii strângeau jucăriile. Cadrele didactice spun băiețelul era într-un colț al clasei, s-a dezechilibrat și a căzut sprijinindu-se în mână. Cadrele didactice nu au sunat ambulanţa, au chemat-o pe mamă, i-au dat zece lei şi au trimis-o la spital cu taxiul, motivând că astfel băieţelul a ajuns mult mai repede.

Medicii  vasluieni au decis să-l transfere de urgență la Iași, unde a fost băgat direct în sala de operaţie. Familia băiețelului este extrem de revoltată și spune că s-a încercat “mușamalizarea ” incidentului, pentru  a nu fi acuzate cadrele didactice de neglijenţă. Părinţii copilului spun că vor face plângere penală  împotriva cadrelor didactice.

Starea copilului  este stabilă,  dar va sta mult timp cu mâna în ghips şi necesită şi o perioadă mai lungă de recuperare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =