Klaus Yohannis a sesizat CCR pentru modificarea Codului Penal

0
912
Susa foto: rfi România

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Şeful statului precizează că legea a fost fiind dezbătută şi adoptată de Senat cu depăşirea termenului constituţional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată.

În opinia sa, această lege a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită. Actul normativ nu a fost expres înscris pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, existenţa acestuia pe ordinea de zi a acestei Camere neputând fi prezumată ca fiind implicită, întrucât la momentul convocării forului în sesiune extraordinară nu fusese adoptat de Senat şi nici nu fusese înregistrat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, completează şeful statului.

Şeful statului apreciază şi că, prin restrângerea de către legiuitor a incriminării infracţiunii comisive săvârşite prin omisiune doar dacă obligaţia de a acţiona este prevăzută expres de lege, eliminându-se obligaţia de natură contractuală, devin lipsite de ocrotire valori esenţiale, precum dreptul la viaţă ori la integritate fizică şi psihică. De asemenea, Iohannis spune că în forma modificată legea încalcă prevederile Legii fundamentale privind statul de drept, în componenta sa referitoare la apărarea ordinii şi siguranţei publice, fiind lăsate fără ocrotire penală valori esenţiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

65 + = 74