Staţiunea din sudul litoralului schimbă generaţiile

0
971

 

Dacă e vacanţă, e vreme pentru Vamă Veche. Staţiunea din sudul litoralului schimbă însă generaţiile. Cei care în urmă cu 10-15 ani pierdeau nopţile pe malul mării într-un sat pustiu, astăzi sunt bucuroşi să le arate copiilor unde s-au distrat. Multe însă dintre cârciumioarele de stuf au fost înlocuite cu restaurante şi terase iar corturile au fost şi ele înlocuite cu hoteluri de 4 sau 5 stele. Chiar şi aşa, Vama nu şi-a pierdut farmecul dintotdeauna.

Deşi pare greu de crezut toţi aceşti copii se bălăcesc în mare la Vama Veche, locul în care odinioară se refugiau părinţii lor. Corturile au fost înlocuite cu camerele de hotel iar şezlongurile şi baldachinele au invadat şi ele plajele altă dată virgine din Vamă.

Cătălina este din Bucureşti. A venit în Vamă Veche pentru prima oară în urmă cu 10 ani. Atunci doar cu soţul, însă s-a îndrăgostit de satul pescăresc şi în fiecare vară au revenit cu plăcere. După ce au devenit părinţi nu au ezitat nicio clipă să îşi aducă aici şi copiii.

Pe vremuri în Vamă corturile ocupau jumătate de plajă. Acum, corturile sunt o amintire: le-au luat locul hotelurile de 3 sau 4 stele. Mircea obişnuia să îşi petreacă vacanţele în vamă la cort pe vremea când încă nu îşi întemeiase o familie. Acum, lucrurile s-au schimbat. A renunţat la cort şi la petrecerile care se terminau la răsărit, însă nu şi la Vamă. Împreună cu soţia şi fiica de 9 ani au ales o variantă de compromis: un hotel cu facilităţi pentru copii.

Vama rămâne aşadar destinaţia ideală pentru toate generaţiile: fie că vorbim de tinerii liberi şi nonconformişti, de vamaiotii trecuţi de a doua tinereţe sau de cei deveniţi între timp părinţi dornici ca prin copiii lor, să menţină viu spiritul vămii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

48 + = 57