Intervenție de urgență, astăzi, în stațiunea Mamaia. Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină în largul mării pentru salvarea unei femei. Potrivit primelor informații, o tânără care se plimba pe pasarela din Mamaia a căzut în mare. Mai mulți trecători care se plimbau pe pasarelă au văzut toată scena și au sunat la 112.
O șalupă a ISU Dobrogea a intervenit în scurt timp și a salvat-o pe fată. Ambarcatiunea rapida plecata din Portul Tomis a facut cateva minute pe drum pina la pasarela din Mamaia, unde era localizata fata cazuta.
Ea a fost dusă în Portul Tomis pentru a fi preluată de o ambulanță care să o transporte la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Trecatorii aflati pe pasarela din Mamaia la ora pranzului spun ca autoritatile s-au miscat destul de greu.
Fata cazuta in apa are 27 de ani si este din Constanta. Va mai ramane in spital pana cand medicii vor fi convinsi ca e in afara oricarui pericol.