Într-un comunicat al SRI de noaptea trecută, se preciza că s-au transmis informații cu privire la posibilitatea de deturnare a protestului din Capitală secretarului de stat din cadrul Ministerului de Interne Viorel Ștefu, șefului IGPR, Bogdan Despescu, Jandarmeriei și SPP-ului.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a oferit în urmă cu puțin timp o declarație de presă, arătând că Ministrul de Interne a primit informaţii cu privire la un meci de handbal disputat între echipele Dinamo-Steaua, la mai puţin de doi kilometri de Piaţa Victoriei. „Eu nu am primit informări cu privire la eventualele intenţii de provocare a violenţelor. A primit informări prin sms un secretar de stat al MAI, iar datele primite prin sms nu semnalau riscuri în ceea ce priveşte pertubarea liniştii publice şi nici nu am fost informaţi cu privire la faptul că acele persoane aveau asupra lor mijloace pe care să le folosească în acest scop”, a afirmat Carmen Dan, care a adăugat că suporterii veniți la protestul pașnic din fața Guvernului nu au sosit în grup compact, ci individual, astfel că jandarmii nu îi puteau intercepta pe traseu: ”Nu au existat alte informaţii inedite venite din partea SRI. Nu puteam solicita blocarea suporterilor în sala de sport a Clubului Dinamo, în condiţiile în care comportamentul lor nu a fost agresiv. Ar fi fost o încălcare a legii”.