Intenția liderului PSD Liviu Dragnea de a menține încă cel puțin un an în vigoare supraacciza la carburanți a provocat o reacție vehementă din partea Federației Operatorilor Români de Transport, care a anunțat ample mișcări de protest în caz că aceasta nu este eliminată de la 1 ianuarie 2017. După solicitarea lui Dragnea către Dacian Cioloș de a modifica unele prevederi ale codului fiscal, în sensul menținerii și anul viitor același nivel al TVA, ”taxa pe stâlp” și supraacciza de 7 eurocenți pe litru la benzină și motorină, FORT a solicitat actualului Guvern ”să respecte prevederile codului fiscal în vigoare şi angajamentul asumat şi reaminteşte public faptul că măsura de introducere a supraaccizei trebuia să fie funcţională doar până în decembrie 2015, timp în care impactul trebuia măsurat şi prezentat transparent tuturor celor afectaţi, persoane fizice şi juridice”. Totodată, FORT a cerut urgent Guvernului consultări pe această temă, pentru a se cunoaște valoarea încasărilor, impactul negativ asupra bugetului și economiei naționale și utilizarea sumelor colectate prin aplicarea supraaccizei a căror destinație declarată de fostul guvern condus de Victor Ponta trebuia să fie construcția și modernizarea infrastructurii rutiere. În comunicatul FORT, se mai arată că menținerea supraaccizei după 1 ianuarie 2017 va determina ample proteste ale transportatorilor, începând chiar cu primele zile ale anului viitor.