„Suntem neplătite de atâtea luni (…) Ar fi păcat pentru orașul Buzău să se desființeze echipa”
În cele 8 etape disputate în campionat, Handbal Municipal Buzău a suferit o singură înfrângere, în fața liderului la zi al Seriei I, Rapid București, în rest victoriile au curs pe linie. Cu toate că rezultatele sunt mult peste așteptări, cea mai experimentată jucătoare a formației buzoiene, Anca Lipan-Ionescu, trage un semnal de alarmă în privința gravelor probleme fianciare pe care le întâmpină echipa feminină de handbal a județului. Fetele de la H.M. Buzău nu au mai fost plătite de șase luni iar din acest motiv, lotul de jucătoare este un foarte subțire din punct de vedere numeric. Acum, la final de an, Anca speră ca autoritățile locale și județene să își îndepte atenția către cel mai importantă echipă din județ. Într-un scurt interviu acordat la finalul meciului de luni, împotriva Centrului Olimpic de Tineret Iași, scorul de 42 – 26, Anca Lipan-Ionescu a prefațat și duelul de foc împotriva formației Dinamo București, programat duminică, ultimul meci al anului.
Anca, a fost un meci frumos, ați câștigat și ați făcut și spectacol. Cum a fost meciul împotriva celor de la C.N.O.T. Iași?
Anca Lipan-Ionescu: Da, așa este, ne-am dorit și pentru spectatori să facem spectacol și ei zic că aproape ne-a ieșit.
Ați avut un meci mai greu sâmbătă, împotriva unei rivale pentru locul 3, S.C.M. Pitești, pe care l-ați și câștigat. Cum a fost meciul?
Anca Lipan-Ionescu: Păi cel cu Pitești a fost un meci un pic mai greu decât cel de astăzi (nota red. – împoriva formației C.N.O.T. Iași) însă și acolo am controlat meciul din primul până în ultimul minut. Ce să zic, a fost bine!
Se vede totuși că sunteți puține, banca de rezerve este practic goală. Cum vă descurcați în condițiile acestea?
Anca Lipan-Ionescu: Da, așa este, și este foarte greu. Jucăm meci de meci 60 de minute și mai ales când sunt meciurile mai grele, cum va fi cel de duminică, cu Dinamo, se va lipsi subțirimea băncii de rezerve.
Urmează meciul de foc de duminică, cel cu Dinamo. Cât de greu va fi?
Anca Lipan-Ionescu: Da, meciul o să fie foarte greu. Noi însă ne pregătim temeinic și sper să avem un rezultat bun duminică.
Care crezi că sunt perspectivele echipei în contextul în care clubul trece prin mari probleme financiare? Cât este de greu să treceți peste neajunsurile financiare?
Anca Lipan-Ionescu: Da, așa este, suntem neplătite de atâtea luni dar sperăm totuși ca până în decembrie, să rezolve cei de la Consiliul Local și Consiliul Județean această problemă și să ne ajute să mergem în continuare. Ar fi păcat pentru orașul Buzău să se desființeze echipa!
Partida cu Dinamo, ultima a anului 2016
Buzoienii sunt așteptați în număr cât mai mare, în weekend, în Sala sporturilor, să urmărească pe viu ultimul meci al anului pentru Handbal Municipal Buzău. Elevele lui Romeo Ilie vor întâlni una dintre cele mai puternice formații ale Seriei I, Dinamo București. Partida are o miză foarte mare: în cazul unei victorii, formația buzoiană va ierna pe poziția a doua a clasamentului.
Cele două formații au avut un parcurs asemănător până în prezent, cu câte o singură înfrângere în primele 8 etape, ambele cedând la diferențe mari de scor în fața liderului Rapid București.
Înființată în această vară, echipa feminină de handbal a Clubului Sportiv Dinamo dispune de un buget consistent, care îi permite să se gândească la promovare încă din primul sezon. Antrenată de fostă jucătoarea a grupării buzoieni, Nicoleta Alexandrescu, Dinamo și-a format în scurt timp un lot valoros, care îmbină experiența și valoarea unor handbaliste cu CV-uri impresionante precum Ramona Farcău, Manuela Manda sau Iryna Shutska, cu tinerețea și entuziasmul Cameliei Carabulea, Florenței Ilie și Adinei Grigoraș, jucătoare ce au cochetat cu loturile naționale de junioare și tineret. De altfel, bucureștencele pornesc cu prima șansă în confruntarea din acest weekend.
Drby-ul Handbal Municipal Buzău – Dinamo București va avea loc duminică, începând la ora 11:00. Intrarea spectatorilor este liberă.
Leonard Bunilă