SENTINȚĂ DEFINITIVĂ ÎN CAZUL LUI TITI HOLBAN

0
1775

Autor: Newss.ro

     3 ani de închisoare cu suspendare. Asta au decis magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie la termenul de miercuri, 16 noiembrie în cazul deputatului Titi Holban. Sentința este decisivă. Instanţa Supremă a respins apelul procurorilor şi al deputatului Holban. Asta înseamnă că a rămas valabilă prima soluţie pronunţată în luna martie 2016 prin care Titi Holban era condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Deputatul este acuzat de procurorii anticorupție că în schimbul a 10.000 euro, sumă primită de la un agent economic, i-a promis acestuia că va interveni printr-o altă persoană la un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă astfel încât firma unui apropiat al afaceristului să nu fie amendată. Pe numele lui Titi Holban, în iunie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale faţă de deputat, pentru trafic de influenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

47 + = 52