BREAKING NEWS: BĂRBAT STRIVIT DE UN COPAC CĂZUT PE CAROSABIL

0
1328
Foto cu caracter ilustrativ

Autor: Daniel Țigleanu

      UPDATE 2: Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul de 29 de ani nu a mai putut fi salvat. Corpul său va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei.

      UPDATE 1: Copacul a fost ridicat de pe carosabil pentru a debloca traficul în zonă. Pentru moment bărbatul nu a fost identificat. Lângă el s-a găsit o drujbă și se pare că nu era angajat al Primăriei din localitatea sau de la Compania de Drumuri. Cert este că acel copac nu a căzut din cauza vântului. În tot acest timp, manevrele de resuscitare au fost continuate de către un echipaj SMURD de la Hârşova, până la sosirea unui echipaj cu medic de la SAJ Constanța.

    ȘTIREA INIȚIALĂ: Incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, la Hârşova, Constanța, în zona IAS, după intersecţia cu Ghindăreşti. Din primele date primite de la ISU Constanța un copac a căzut peste un bărbat, care este inconştient. La fața locului s-au deplasat, o autospecială cu accesorii pentru Descarcerare și 2 ambulanțe SMURD. Bărbatul a fost scos de sub copac și i se aplică, la acest moment, manevre de resuscitare.

copac-1     Victima are 29 de ani și se pare că era la furat de lemne. El nu a reuşit să se ferească la timp când copacul tăiat s-a prăbuşit la pământ. Traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri. La acest moment, se așteaptă un utilaj din cadrul Primăriei cu ajutorul căruia să fie ridicat copacul de pe carosabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =