CĂTĂLIN BOTEZATU SE RETRAGE ÎNTR-O DESTINAȚIE EXOTICĂ

0
2043

Autor: Silvia Bunică

      Designerul povestește că s-a gândit de multe ori la acest lucru, motiv pentru care este foarte posibil ca în câțiva ani, viața lui să se schimbe complet. Cătălin Botezatu se retrage într-o destinație exotică și a vorbit pentru prima dată despre ceea ce ar vrea să facă departe de România. ,,Probabil mă voi retrage undeva într-o destinație exotică, unde mi-ar plăcea să am un hotel pe malul mării, unde să am o cafenea și să mă trezesc de dimineața și să pregătesc eu cafelele pentru primii clienți. Să stau acolo, să petrec restul vieții și să scriu”, a explicat Cătălin Botezatu.

      În urmă cu ceva timp, Cătălin Botezatu declara că vrea să se retragă din industria modei și să devină ambasadorul unei țări. După vâsta de 60 de ani, creatorul de modă intenţionează să se retragă din modă şi să se liniştească departe de România.„Pe 3 decembrie anul acesta voi împlini 50 de ani. După 60 de ani vreau să mă retrag pe o insulă sau să fiu ambasador pentru o ţară frumoasă. Am avut o perioadă grea, am avut multe proiecte pe care le-am dus la sfârşit cu succes. Am fost şi în Turcia să îmi fac controlul pe care trebuie să îl fac şi am urmat şi o mică cură de detox”, a spus designerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 55 = 58