S-A DAT STARTUL PROGRAMULUI NAȚIONAL BANI DE LICEU!

0
1733

Autor: Mihaela Iordache

     Până la 1 octombrie, elevii sărmani pot depune dosarele la secretariatele instituțiilor de învățământ, pentru a beneficia de bursa socială în valoare de 180 de lei. Ajutorul financiar se acordă elevilor al căror venit lunar pe membru de familie este de maximum 150 lei. ,,În cadrul programului ,,Bani de liceu” se vor efectua şi anchete sociale de catre comisia instituită la nivelul liceelor. Membrii acesteia au obligaţia să sesizeze organele de poliţie în cazul în care descoperă că solicitantul a făcut declaraţii false, pentru a beneficia de bursa socială. Lista cu beneficiarii din anul școlar 2016-2017 va fi afișată pe internet pe 28 octombrie” ne-a declarat directorul adjunct al Liceului Tehnologic ,,Elina Matei Basarab”,  din Râmnicu Sărat, Liliana Buzea.

     Pentru Programul Bani de Liceu, elevii trebuie să prezinte un dosar care va cuprinde următoarele documente printre altele ,adeverință eliberată de dirigintele clasei din care să rezulte numărul de absenţe nemotivate din anul școlar precedent, media generală și notă la purtare,adeverință de salariu pentru toți membrii familiei majori cu venitul brut (maxim 150 ron pe membru de familie) pe ultimile 3 luni şi declarație notarială pentru toți membrii majori care nu au realizat venituri în ultimile 3 luni; ,pașaport (copie și original).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here