BREAKING NEWS: CRISTINEL ROMANESCU, NOUL PREȘEDINTE AL PNL BUZĂU

0
2718

Autor: Newss.ro

        Biroul Permanent Național al PNL a decis prin vot, în urma ședinței de luni, instalarea lui Cristinel Romanescu, la șefia organizației buzoiene liberale. Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău este unul dintre liberalii care, de-a lungul timpului, a contestat vehement deciziile luate de Ovidiu Anghel în calitate de președinte al PNL Buzău. În cadrul aceleiași întâlniri BPN a decis și dizolvarea  Comitetului Executiv Județean al organizației județene. În viitoreul apropiat, în urma unor alegeri urmează să se desemneze alți membrii ai Comitetului.

     La jumătatea lunii iulie a acestui an, aproape 100 de aleși locali din teritoriu și cei 64 de șefi de organizații au semnat o petiție adresată conducerii naționale, prin care cereau demiterea lui Anghel de la conducerea oraganizației buzoiene. Aceștia l-au acuzat de modul catastrofal în care a condus campania electorală pentru alegerile din 5 iunie, precum și de slaba gestionare a fondurilor din campanie.

      În urmă cu puțin timp, Ovidiu Anghel a transmis presei un comunicat de presă în care a anunțat că și-a depus demisia de la conducerea PNL Buzău. Totodată, el a adăugat că va sprijini noua conducere în demersurile pe care urmează să le ia în perspectiva alegerilor parlamentare din acest an. ,,Astăzi am luat decizia de a-mi depune mandatul de președinte al PNL Buzău, încheind astfel un proiect politico-administrativ la care am aderat acum 5 luni de zile. Acest proiect a avut ca rezultat un procent rezonabil de 24%, însemnând 45000 de voturi și alegerea a 8 primari, 13 viceprimari, 270 de consilieri locali, 9 județeni și 9 municipali. Totodată, l-am propus BPN pe domnul Cristinel Romanescu să preia președinția PNL Buzău, lucru care a fost acceptat în cadrul ședinței BPN de astăzi ” scrie Ovidiu Anghel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here