,,HAPPY KIDS” A CÂȘTIGAT ACASĂ TROFEUL FESTIVALULUI ,,4 EVER FRIENDS” ȘI ANUNȚĂ PLECAREA LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL COPILĂRIEI DE LA NESSEBAR DIN BULGARIA

0
2632

Autor: Silvia Bunică

       O serie de concursuri și festivaluri au țintit talentele vocale de la ,,Happy Kids” alături de Oana Dobre în aceste luni și trofeele din palmares s-au adunat ca ciupercile după ploaie. Care sunt ultimele reușite ale soliștilor și membrilor grupului coordonat de profesoara de muzică, dar și unde și-au pregătit bagajele de vacanță grație premiilor câștigate, aflam din următorul interviu.

Silvia Bunică: A fost o primăvară plină de deplasări, cu ce premii vă mândriți?

Oana Dobre: Multe, și nu ne lăsăm! De când ne-am întors de la Olimpiada Națională Corală (ONC), de la Satu Mare, unde am ocupat locul 4 și am luat Premiul special al juriului, am mai fost la Festivalul Național ,,Florile copilăriei” la Adjud, unde am luat cea mai mare notă si, implicit, locul 1. Pentru ,,Happy Kids”, participarea la ONC a fost o mare provocare, pentru că am adoptat, pentru prima oară, repertoriul clasic. Ne-am descurcat de minune, trecând de faza regională de la Brăila. Am ajuns printre cele mai bune 7 coruri din țară, la categoria ”școli generale / Palate ale Copiilor”. Și, pentru că tot aveam un repertoriu nou și foarte bun, am ales să ne înscriem de acum în toate competițiile de profil, iar cu acest repertoriu clasic, ne așteaptă  clar o vară plină de provocări muzicale!

S.B.: Dar acasă, la Buzău, cum ați reușit câștigarea trofeului ?

O.D. Participarea la  Festivalul Național al Artei și Creativității “4 ever friends” , ce s-a desfășurat pe 28 mai, la Sala Sporturilor din Buzău ni s-a părut o experiență extrem de diferită și interesantă în același timp. Am câștigat locul II cu Happy Kids Junior, iar Happy Kids a obținut locul I, plus Trofeul „4 ever friends” pentru cea mai mare notă din concurs obținută în urma clasamentului final general și Marele Premiu – o excursie la Festivalul Internațional al Copilăriei Nessebar 2017, acordat de Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Buzău pentru cea mai mare notă din clasamentul general final. Fiecare formație corală a interpretat câte două piese. Noi am ales un cântec din folclorul sud-african – ”Syiahamba” și piesa ”Happy” din repertoriul lui Pharrell Williams, cu amândouă cucerind publicul și juriul.

S.B.: Și după atâtea premii colecționate într-un timp atât de scurt, unde îi vom mai putea vedea și asculta pe talentații Happy Kids?

O.D.: Nu luăm pauză sub nicio formă, pentru că vara abia începe. În continuare avem un program foarte încărcat cu competiții naționale, în toată țara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here