URNĂ MOBILĂ PENTRU PACIENȚII DIN SPITALE

0
1647

Autor: Newss.ro

        La alegerile din 5 iunie, urna mobilă a fost solicitată pentru pacienții din spitale, care au drept de vot, și care au îndeplinit condiția de a avea domiciliul pe raza municipiului Ploiești. Această urnă poate fi solicitată doar pentru pacienții care îndeplinesc condițiile pentru a-și exercita dreptul la vot la alegerile locale. Totodată, ei trebuie să aibă domiciliul pe raza localității în care se află unitatea sanitară.

        Astfel, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, 110 pacienți au cerut urna mobilă. Alte 11 persoane au cerut să voteze, cu ajutorul urnei, internate la Maternitatea Ploiești. Este vorba despre acele paciente care au avut domiciliul în Ploiești. De asemenea, 161 de pacienţi de la Spitalul de Urgenţă Galați au vrut să voteze. Nouă urne mobile de la tot atâtea secţii din oraș au fost aduse în saloanele unității medicale.

     „Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri de exercitare a dreptului de vot prin intermediul unei urne speciale numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, sub condiţia de a avea domuciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţia de votare”, se arată în Hotărârea BEC privind măsurile referitoare la exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2016.

        Potrivit aceleiași surse, persoanele care în ziua alegerilor  „sunt internate într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă”.

       În aceste cazuri, buletinul alegătorului nu este scanat, însă înainte de trimiterea urnei mobile la spital, comisia face verificări pentru fi sigură că alegătorul își poate exercita acest drept, în mod legal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 6 =