BREAKING NEWS: MICROBUZ DIN BUZĂU IMPLICAT ÎNTR-UN GRAV ACCIDENT ÎN SLOBOZIA. O PERSOANĂ A MURIT IAR MAI MULTE SUNT RĂNITE

0
1174

Autor: Daniel Țigleanu

          Accidentul a avut loc în Slobozia, în jurul orei 15:00, în curba de la intrarea în Slobozia dinspre Drajna,  în zona cimitirului Bora. Un microbuz din Buzău, în care se aflau 13 pasageri, printre care și mai mulți copii a fost lovit de remorca unui camion care circula din sens opus și aruncat de pe șosea în șanțul de pe marginea carosabilului. La fața locului au ajuns echipajele paramedicilor SMURD, dar și polițiștii care fac verificări pentru a stabili cauzele incidentului. Microbuzul se îndrepta către Călărași din direcția Buzău. Din primele date, în urma evenimentului rutier o femeie și-a pierdut viața, iar alte persoane au fost rănite.

           Trei pasageri ai microbuzului au fost grav răniți, fiind preluați de echipajele SMURD și ale Ambulanței. Printre răniți se află 5 tineri cu vârste de până în 20 de ani. Patru dintre ei au fost preluați de ambulanțe și transportați la spitalul din Slobozia. Echipajele paramedicilor SMURD acordă îngrijiri medicale celorlalți răniți ai accidentului. Traficul în zonă a fost blocat, iar cozile de mașini se întind pe o suprafață de 5 kilometri. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița fac verificări amănunțite pentru a stabili cauzele accidentului.

accident Slobozia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here