BUZOIANCA SUSPECTĂ DE CORONAVIRUS, TRANSFERATĂ LA CENTRUL DE CARANTINĂ DE LA ARBĂNAȘI

0
2276

Prefectura Buzău anunță printr-un comunicat de presă că, inițial, femeia în vârstă de 52 de ani, sosită din Italia, a fost preluată de ambulanță și mai apoi transportată la Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău. Aici a stat internată câteva ore, într-o aripă a secției în care nu se afla niciun alt pacient. Pe parcursul internării, buzoianca a fost examinată medical și i-au fost prelevate probe pentru efectuarea analizelor medicale, care au fost trimise la Institutul Matei Balș din Capitală.

,,În cursul nopții, buzoianca a fost preluată de ambulanța specială și a fost transferată la centrul de carantină de la Arbănași. Aici i-au fost asigurate apă, hrană, produse de igienă și asistență medicală permanentă. Femeia nu prezintă simptome specifice infecției cu Coronavirus și va rămâne izolată timp de 14 zile. Transferul către centrul de carantină s-a desfășurat fără incidente. În zonă acționează preventiv un echipaj de jandarmi”, se menționează în comunicatul Prefecturii Buzău.

Femeia de 52 de ani a lucrat în provincia Lodi, regiunea Lombardia, una dintre zonele lovite de coronavirus și în care au fost instituite măsuri de carantină. Italia este țara cea mai afectată de coronavirus, 11 orașe fiind în carantină. Cele mai multe se află în regiunile Lombardia și Veneto.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 2 =