EMOȚII DUPĂ EMOTII. UNII AU TERMINAT CU BACUL, ALȚII SE PREGĂTESC DE ADMITEREA LA LICEU

0
703

Emoții mari pentru elevii de clasa a VIII-a. Acum că s-au aflat notele la Evaluarea Națională și s-au calculat mediile finale pentru intrarea la liceu, începe o nouă etapă: repartizarea computerizată. Inspectoratul școlar Buzău a publicat ierarhia mediilor de admitere de la nivelul judeţului. Lista vine în sprijinul absolvenţilor de gimnaziu care nu şi-au completat încă opţiunile pentru liceu. Ei îşi pot face calcule cu privire la şansele de admitere la liceul dorit, în funcţie de clasamentul publicat, coroborat cu topul ultimelor medii de intrare de anul trecut. La nivelul judeţului, sunt şapte elevi cu medii de admitere de 10, ceea ce plasează Buzăul pe locul 9 în țară. Alţi peste 200 de copii au obținut medii între 9.50 şi 9.99. La polul opus se află peste 600 de absolvenţi cu medii între 2 şi 5. În total sunt 3.211 candidaţi.

Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu până pe 7 iulie. La fel vor proceda și elevii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ. Verificarea de către părinţi şi elevi a fişelor, corectarea potențialelor erori în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute pentru data 4-8 iulie 2019. Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 12 iulie 2019. Media de admitere, in baza careia se va face inscrierea la liceu a absolventilor clasei a VIII-a, se calculeaza ca medie ponderata intre media generala obtinuta la examenul de evaluare nationala, care are o pondere de 80%, si media generala de absolvire a claselor V-VIII, care are o pondere de 20% in calculul mediei de admitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

74 + = 83