DISCUȚII PE TEMA BANILOR

0
106

La ultima ședința a Consiliului Local Municipal Rm. Sărat, aleșii au pus în discuție alocarea unei sume de bani solicitată de conducerea Școlii Gimnaziale ,,Vasile Cristoforeanu,, din Rm. Sărat pentru realizarea unor investiții capitale. Potrivit reprezentanților Școlii Gimnaziale ,,Vasile Cristoforeanu, lucrările ar trebui realizate cât mai urgent, pentru că anul viitor, unitatea de învățământ va sărbători 125 de ani de la înființare. Conducerea intenționează să marcheze evenimentul printr-un moment festiv , dar să demareze și câteva investiții importante, cum ar fi reparații la sistemul pluvial, realizarea tâmplăriei interioare, dar sunt prevăzute și lucrări pentru două amfiteatre ale școlii.

Potrivit municipalității ramnicene, școală are prevăzute în buget fonduri suficiente pentru reparații  și nu sunt necesare sume suplimentare alocate de Primărie.

Edilul Sorin Cîrjan consideră că este prima dată când între Primărie și școlile din municipiu apare o astfel de problema și că de fapt totul ar avea un substrat politic.

Pe de altă parte, conducerea unității de învățământ susține că politicul nu are niciun amestec în situația de față.

La viitoarea rectificare bugetară, administrația locală va ține cont de solicitările școlii  și se va acordă o sumă care să acopere cheltuielile realizate de unitate. Conducerea școlii ar fi dorit însă că lucrările să se deruleze pe perioada vacanței de vara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here