CĂTĂLINA NISTOR, AMBASADOR AL LIMBII FRANCEZE ÎN ROMÂNIA DESPRE DRUMUL DE LA DORINȚĂ ȘI REUȘITĂ: TOATE EFORTURILE ȘI SACRIFICIILE FĂCUTE, AU MERITAT ȘI AU CONTRIBUIT LA ÎMPLINIREA VISULUI MEU!

0
135

Iubește limbile străine de când se știe, a avut mereu o pasiune pentru limba franceză, este o prezență constantă la olimpiade și duce numele Buzăului pe cele mai înalte culmi. Luna aceasta Organizația Internațională a Francofoniei și Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România i-au oferit Cătălinei, elevă a Colegiului Național Mihai Eminescu, titlul onorific de Ambasador al limbii franceze în România. Ce reprezintă această distincție, câtă muncă este în spatele ei și cum s-a îndrăgostit de această limbă, aflați într-un interviu acordat newss.ro

Alina Răducan: De unde pasiunea pentru limba franceză?

Cătălina Nistor: Încă de mică eram atrasă de tot ceea ce însemna limbă străină, atenția fiindu-mi captată de diferite piese muzicale pe care le ascultam și cărora încercam sa le dau sens și chiar de scurtele reclame de la televizor, care conțineau fragmente in diferite limbi și cărora încercam să le înțeleg mesajul. Dar pasiunea pentru limba franceză s-a născut la sfârșitul clasei a IV-a, când am participat la Tabăra Francofonă și am intrat pentru prima dată în contact cu nativi. Am descoperit puțin din fascinanta cultură francofonă și am participat la diferite activități propuse de animatorii francezi, care erau total diferite de experiențele mele precedente, și în același timp foarte interesante. Sunt convinsă însă, că fără cele trei profesoare, doamna Otilia Sandu, care mi-a deschis calea către acest domeniu și m-a îndrumat pe parcursul anilor de gimnaziu, doamna Mihaela Iorga, la îndrumarea căreia am obținut rezultatele excepționale la Olimpiada Naționala și doamna Florentina Dobre, care mă ghidează în prezent și care mi-a dat ocazia să particip la evenimente inedite, nu aș fi reușit să ating performanța prin pasiunea pentru limba franceză. Consider ca astfel de oportunități fac copiii să-și dorească să afle mai multe despre un anumit domeniu.

A.R.: Limba franceză, deși la fel de frumoasă ca engleza, pare să nu fie la fel de ușor de învățat pentru copii si adolescenți. Ce ți se pare cel mai greu în ceea ce privește studiul acesteia?

C.N.: În ceea ce mă privește, începutul a fost anevoios, și deși are multe cuvinte asemănătoare cu cele din limba română, are reguli de pronunție și scriere diferite de ale limbii noastre. De multe petreceam ore întregi cu dicționarul și cu manualul în mână. Nu cred că este mai greu de învățat de către copii, ceea ce o diferențiază de engleză este faptul că nu este atât de folosită în media, atât la televizor cât și online, mediu virtual unde, în zilele noastre ei își petrec majoritatea timpului. În plus, limba franceză este limba culturii, prin urmare este o poartă spre literatură, teatru și alte forme de manifestare culturală.

A.R.: Olimpiada națională pentru tine începe ușor, ușor să nu mai aibă secrete. Care este cea mai mare dorință a ta în ceea ce privește olimpiadele?

C.N.: În primul rând, descopăr constant noi detalii ale limbii franceze. Ele îmi mențin viu interesul și mă fac să-mi doresc să continui pe această cale pe care am ales-o în copilărie, iar Olimpiada Națională la care am participat de două ori mi-a dezvăluit multe dintre “secretele” limbii lui Molière, și sunt sigură că încă mai există suficiente. Apoi, cea mai mare dorința de anul acesta, dat fiind faptul că m-am calificat și anul acesta, este să urc din nou pe podium și să profit din plin de toate experiențele pe care organizatorii le pregătesc, având scopul să ne îmbogățească bagajul de cunoștințe privind limba franceză, dar și să ne răsplătească în urma efortului depus, nu numai în această perioadă pregătire ci și în anii de studiu.

A.R.: Ai primit titlul de Ambasador al limbii franceze în România. Ce reprezintă acesta?

C.N.: Titlul de Ambasador al limbii franceze în România, pentru mine reprezintă o distincție înaltă, care are menirea de a-mi recompensa munca, dar și dăruirea și timpul investit pentru a-mi dezvolta pasiunea. Totodată, reprezintă o recunoaștere a valorilor culturale și spirituale pe care noi le promovăm și o încurajare a noastră pentru a continua pe acest drum.

A.R.: Ce înseamnă pentru tine această distincție? Îți deschide noi orizonturi?

C.N.: Acesta îmi confirmă, încă o dată că am ales corect și ca toate eforturile și sacrificiile făcute, cu precădere în perioada adolescenței, au meritat și au contribuit la împlinirea visului meu. Premiul obținut la Olimpiada Națională de anul trecut, a fost de asemenea un imbold de a-mi dori să mă calific iar și să mă pregătesc cum se cuvine. Cu siguranță îmi deschide noi orizonturi, fiind recunoscută de multe instituții importante ce fac parte din lumea francofoniei. Sper ca prin această distincție adusă de mine la Buzău, limba franceză să devină o atracție pentru mai mulți adolescenți, pentru copiii și să înțeleagă în primul rând ca orice muncă bine făcută este răsplătită, mai devreme sau mai târziu și că limba franceză oferă experiențe unice și oportunități ce deschid poarta către un viitor inedit.

A.R.: Ce planuri ai pe viitor? Ți-ai propus să studiezi tot limba franceză sau te-ai orientat spre un alt domeniu?

C.N.: Pentru cât a mai rămas din “cea mai frumoasa perioadă a vieții”, anume anii de liceu, îmi doresc să particip la cât mai multe activități care promovează limba franceză. Îmi doresc, de asemenea, să trec cu brio peste examenele de limbă ce mă așteaptă. Pentru studiile superioare mi-am propus să urmez limba franceză, probabil în cadrul Universității din București, însă nu exclud posibilitatea de a studia într-o țară precum Franța sau Belgia.

Alina Răducan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here