ZECI DE MII DE ROMÂNI PROTESTEAZĂ LA ACEASTĂ ORĂ ÎN TOATĂ ŢARA ÎMPOTRIVA GRAŢIERII UNOR PEDEPSE ŞI A MODIFICĂRII CODULUI PENAL

0
383

Aproximativ 20.000 de protestatari nemulţumiţi de proiectele de ordonanţă privind graţierea şi modificarea Codului Penal au ajuns în Piaţa Victoriei, după ce iniţial s-au adunat în Piaţa Universităţii şi în alte puncte din Capitală, mobilizarea făcându-se pe reţelele de socializare. În Piaţa Universităţii a fost prezent pentru scurt timp şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care a spus, cităm: ”Am venit aici ca să-mi arăt indignarea. O gașcă de oameni politici cu probleme penale vrea să slăbească statul de drept. Așa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislația și sute de politicieni certați cu legea să se găsească iar cu dosarele curate și să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignați”.

Câteva mii de timișoreni au ieșit şi ei în stradă pentru a protesta față de modificările care ar putea fi aduse legislației penale. Protestatarii au adus pancarte pe care scrie ”Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați”, ”În democrație hoții stau la pușcărie”, ”Vrem democrație fără amnistie”, ”DNA să vină să vă ia”, ”Penalii la pușcărie”, ”Spunem nu amnistiei și grațierii”, ”La închisoare, nu la guvernare”, ”Corupția ucide”. Manifestanții au cerut demisia premierului Sorin Grindeanu, dar și a ministrului Justiției, Florin Iordache, dar şi organizarea unui referendum pe tema modificării Codului penal și a grațierii.

Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică, şi la Piatra Neamț, față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale. Protestatarii, care au venit în urma unui apel de pe rețelele de socializare, s-au adunat, la ora 18,00, în fața Casei de Cultură.

Câteva sute de persoane au protestat, duminică seara, pașnic, pe platoul din fața Prefecturii Galați, exprimându-și dezacordul față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale. „Au mituit cetățeanul cu 200 de lei la salariu și în rest vor să facă exact ce vor ei, vor să modifice, să poată fura nestingheriți. După patru ani, când nu vor mai fi, să nu-i mai lege nimeni, nu domnule, pentru că așa era legea. Păstrăm regulile jocului pentru toată lumea, eu acum când ajung la putere schimb și nu mai pot fi atins, nu-i corect”, a spus Adrian, un tânăr protestatar, citat de Agerpres.

Două sute de persoane au mărșăluit duminică seară din centrul municipiului Ploiești până în Piața ”Mihai Viteazul” și înapoi, acestea protestând față de proiectele privind modificările din justiție și cerând stoparea corupției. Manifestanții au adus vuvuzele, fluiere, pancarte cu mesaje împotriva corupției și steaguri. Au pornit din zona Palatului Administrativ din Ploiești și au mărșăluit însoțiți de jandarmi și poliție până în Piața ”Mihai Viteazul” și înapoi, aceștia continuând protestul în centrul orașului. Pe traseu, protestatarii au scandat „DNA să vină să vă ia”, „Jos corupția”, „În democrație hoții stau la pușcărie”, „Uniți salvăm toată România” și „PSD — ciuma roșie”. În fruntea coloanei s-a aflat un grup de persoane care a purtat un tricolor pe care era scris mesajul „Jos corupția, vrem să trăim liniștiți. Semnat. Poporul”.

Aproximativ 600 de persoane s-au adunat duminică seara în Piața Unirii din Iași, în semn de nemulțumire față de proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale. Protestatarii au venit în Piața Unirii după ce s-au mobilizat în cursul acestei zile pe rețelele de socializare. Ei scandează lozinci precum „Nu grațierii! Nu amnistiei!” și cer demisia ministrului Justiției și a Avocatului Poporului. Protestatarii cer „Guvern pentru popor”, precum și transparență în guvernare.

Peste 400 de persoane au protestat duminică seara, în fața Instituției Prefectului-Județul Maramureș din municipiul Baia Mare, fiind nemulțumite de o posibilă modificare a legislației penale; la Piteşti, s-au strâns ceva mai mult de 100 de persoane în Piața ”Vasile Milea” din centrul municipiului, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș, în timp ce peste 3000 de oameni au mărşăluit pe străzile Sibiului nemulţumiiţi de ordonanţele pregătite de Guvernul PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu.

Nici clujenii nu au lipsit de la protestele organizate pe reţelele de socializare, peste 2000 de persoane strigându-şi nemulţumirea faţă de proiectele privitoare la graţiere şi modificarea Codului Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here