OMUL DE AFACERI GEORGE IVĂNESCU ADUS CU MANDAT LA DNA

0
1347

Autor: Newss.ro

    Omul de afaceri George Ivănescu, acționar la compania de vinuri Murfatlar a fost adus luni, 17 octombrie cu mandat, la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru audieri. Totul ca urmare a unor percheziții efectuate în această dimineață, la unele firme din industria viticolă şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de fapte de corupţie şi evaziune fiscală. Companiile Murfatlar Romania SA, Euroavipo SA și alte firme s-au aflat în atenția Fiscului de mai mulți ani. ANAF a acuzat societățile respective de evaziune fiscală după ce au păgubit statul cu peste 700 de milioane de lei. Evaziunea fiscală consta în neplata taxelor și impozitelor precum și prin nerespectarea regimului de antrepozitare fiscală.

     Controlul realizat de Direcția de Integritate din ANAF a dus și la prinderea unor inspectori ai Fiscului care ar fi sprijinit companiile respective, fiind acuzați de abuz în serviciu. Din prejudicial total de 160 de milioane de euro estimat de ANF, cea mai mare sumă, 600 de milioane de lei, a fost atribuită firmei  Euroavipo SA, înmatriculată la domiciliul acționarului George Ivănescu, în Poșta Câlnău, județul Buzău. Grupul Euroavipo, din care face parte și Murfatlar Romania SA, controlează peste 25% din piața internă a băuturilor alcoolice. Printre brandurile deținute de grup se numără Unirea, Sankt Petersburg, Amador, Hanul Ars și Palinca de Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here