BREAKING NEWS: PERCHEZIȚII ÎN BUZĂU, BUCUREȘTI ȘI ALTE 3 JUDEȚE PENTRU EVAZIUNE FISCALĂ

0
1167

Autor: Newss.ro

     Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează luni dimineață, percheziții în 28 locaţii situate în municipiul Bucureşti, precum și în judeţele Constanţa, Ilfov, Buzău şi Prahova. Vizate sunt sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. În urma cercetărilor, procurorii au constatat că în perioada 2010-2014, mai multe persoane au efectuat unele activități prin care au prejudiciat statul. Acestea sunt suspectate de evaziune fiscală în domeniul producției și distribuției de băuturi alcoolice. Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor ar fi vorba de un prejudiciu ce se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro. Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Se pare că printre cei vizați de procurori s-ar afla oameni de afaceri, demnitari și funcționari publici. Pe lângă infracțiunea de evaziune fiscală în domeniul alcoolului, anchetatorii cercetează și existența unor infracțiuni de corupție, în principal în cazul funcționarilor. Aceleași surse din cadrul anchetei spun că la nivelul județului Buzău, în anchetă este vizată grupul Euroavipo, firmă din industria alcoolului cu sediul în Poşta Câlnău, din care face parte Murfatlar.

      Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a acuzat încă din 2015 grupul Euroavipo, din care fac parte producătorul de vinuri Murfatlar şi mai multe firme care realizau băuturile spirtoase Unirea, Hanul Ars, Palinca de Buzău şi vodka Sankt Petersburg, de evaziune, prejudiciul calculat fiind de peste 700 de milioane de lei. Mai exact, Fiscul a descoperit, la controlul activităţii societăţilor respective pe ultimii patru ani, că evaziunea s-ar fi realizat prin neplata taxelor şi impozitelor, nerespectarea regimului de antrepozitare fiscală şi prin simularea insolvenţei pe seama creanţelor create artificial în interiorul grupului. Mai mult, controlul realizat de Direcţia de Integritate din cadrul Fiscului a dus şi la prinderea unor inspectori ai ANAF care ar fi sprijinit companiile în cauză. Fiscul a depus în aprilie 2015 două plângeri la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu cele constatate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here