MIEREA ÎNTRE ALIMENT ȘI MEDICAMENT

0
703

Autor: Tatiana  Botiţă

Mierea de import a invadat rafturile magazinelor, iar falşii producători amestecă fel şi fel de substanţe pe care le pun pe piaţă sub sigla unor produse naturale. Acestea pot fi periculoase pentru cei care le consumă. Reprezentanții Direcției Sanitar- Veterinare  atrag atenţia că, de multe ori, în borcanele cu miere din magazine, este orice, dar nu miere naturală O demonstrează şi unele dintre rezultatele analizelor de laborator. ” La Buzău, au fost  verificate  7 stupine și 5 magazine de comercializare a mierii si au fost  prelevate  6 probe”, a declarat Marijan Milea, director DSV Buzău.

      În forma sa naturală, mierea este bogată în minerale, vitamine, enzime, aminoacizi și carbohidrați.  Specialiştii spun că este greu de făcut diferenţa între mierea naturală şi cea cu adaosuri artificiale. ,,Cel mai des utilizaţi agenţi de falsificare a mierii de albine sunt  glucoza industrială, siropul de zahăr, amidonul şi chiar cleiul” a mai adăugat dr.  Marijan Milea. Preţul nu este un indicator al calităţii mierii.  Deşi, atunci când întâlnim o miere incredibil de ieftină, mai ales pe marginea drumului şi nu în magazine, ar trebui să fim circumspecţi în ceea ce priveşte calitatea produsului.

      Dacă o puteţi degusta, mierea contrafăcută nu prezintă nicio aromă, poate fi separată în straturi şi este limpede, fără pic de impurităţi. Mierea naturală are o aromă specifică şi prezintă impurităţi naturale, precum polen, microparticule de ceară şi uneori propolis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here