CADRU UNIVERSITAR REȚINUT DE PROCURORII DNA

0
411

Autor: Newss.ro

    Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus, luni, 03octombrie, reținerea pentru 24 de ore, a cadrului universitar Gabriela Lilios pentru instigare la mărturie mincinoasă și instigare la favorizarea făptuitorului. Ea a fost prezentată în fața judecătorilor Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Potrivit cercetărilor, procurorii au constatat faptul că ,, în cursul anului 2016, inculpata Lilios Gabriela, cadru universitar, cu intenție directă, printr-un intermediar, a determinat o persoană să facă afirmații mincinoase, contrare adevărului, cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul nr. 1081/118/2015, privind pe inculpații Țarălungă Gheorghe și Faloutsos Evangelos (comunicat nr. 358/VIII/3 din 25 februarie 2015), aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

     Precizăm că, prin rechizitoriul întocmit de procurori, inculpatul Țarălungă Gheorghe a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de luare de mită, săvârșite în calitate de profesor universitar la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius Constanța. Declarația martorului respectiv, dată în cadrul ședinței publice din data de 17 august 2016, a fost contrară propriilor afirmații făcute în cursul urmăririi penale și aspectelor pe care acesta le cunoștea, avea scopul vădit de a îngreuna aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală și de a induce în eroare instanța de judecată, toate aceste împrejurări fiind de natură a ușura situația juridică a inculpatului Țarălungă Gheorghe” se arată în comunicatul DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here