LEGEA PRIN CARE MAMELE VOR PRIMI MAI MULŢI BANI PENTRU CREŞTEREA COPILULUI AR PUTEA FI AMÂNATĂ

0
395

Autor: Newss.ro

          Premierul Dacian Cioloș a anunțat că actul normativ nu se va putea aplica dacă nu vor fi găsite sursele de finanţare. În urma unei întâlniri cu jurnaliștii care a avut loc astăzi, șeful Executivului a mai adăugat că bugetul de stat a fost aprobat de Parlament cu un anume nivel al deficitului, iar Guvernul nu va ieşi din cadrul bugetar. ,,Nu atacăm la Curtea Constituţională legea care majorează indemnizaţiile pentru mame. Dacă găsim surse financiare ne-o asumăm noi ca Guvern, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă nu o să găsim finanţare, nu o aplicăm”, a spus Dacian Cioloş.

        Legea a fost adoptată de Parlament la finele lunii martie. Actul normativ elimină plafonul de 3.400 de lei, iar mamele vor primi pentru creşterea copilului 85% din venituri, indiferent de salariului primit. Totodată, potrivit aceleiași legi, mamele nu vor trebui să mai aleagă între un concediu de creştere a copilului de un an sau de doi ani. În situația în care Executivul va găsi resursele financiare necesare, atunci  legea prin care mamele vor primi mai mulţi bani pentru creşterea copilului ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here